Investiții majore în Arad

26/04/2021

În ciuda tensiunilor economice și sociale actuale, regăsim un potențial consistent de revenire financiară și dezvoltare industrială în județul Arad. Acest fapt se poate observa dincolo de cele suferite de către comunitatea locală în ultimul an, iar găsirea urgentă a locurilor de muncă devine o prioritate. 

Impactul pandemiei de COVID-19 și-a spus cuvântul și în ceea ce privește sustenabilitatea județului vestic al României. Atât evenimentele din cursul anului 2020, cât și noile vești aduse de începuturile lui 2021, promit locuri de muncă în Arad prin investiți externe. 

Achiziții în Arad, locuri de muncă pentru locuitori

Jumătatea anului 2020 anunță o investiție majoră în Arad, prin declarația eurodeputatului Gheorghe Falcă, fost primar al Aradului aflat în primul mandat în cadrul Comisiei pentru transport și turism (TRAN) și în Comisia pentru petiții (PETI). 

Fără mențiuni referitoare la numele investitorului, este anunțată deschiderea unui număr considerabil de locuri de muncă în Arad. 240.000 de metri pătrați de teren se vor transformă într-o zonă industrială ce promite multe pentru localnici, mai ales într-o perioadă dificilă și sensibilă din perspectiva găsirii unei stabilității financiare prin ocuparea unui loc de muncă în Arad, fie că vorbim despre locuri de muncă cu sau fără experiență.

În încercarea de a nu se pierde din vedere importanța consolidării trecute a autostrăzii și căii ferate de mare viteză, fostul edil al Aradului, reamintește cele două ingrediente importante care l-au determinat pe afacerist să vină către Arad.

De asemenea, în primele luni ale anului 2021, apar noi informații despre potențiale oportunități în vederea deschiderii locurilor de muncă în Arad.

Noi joburi în Arad: o viziune viitoare a unei societăți în schimbare

Luna februarie a anului 2021 dă  startul unui proiect fotovoltaic de anvergură, ce anunță a avea un impact imens asupra sistemului energetic și implicit economic în județul Arad. O investiție de aproximativ 700 de milioane de euro pentru terenuri slab dezvoltate, fără productivitate semnificativă în prezent, însă un adevărat generator pentru crearea de locuri de muncă în Arad.

Viziunea verde a energiei formate prin transformarea luminii soarelui în electricitate este, în același timp, o tendința stabilită la nivel European, în vederea protecției mediului. 

Astfel, față de alinierea la viziunile europene, se prezice o creștere a bunăstării materiale pentru zona vizată. În acest sens, investiția își va genera efectele, iar impozitele și taxele plătite la bugetul local nu sunt singurul avantaj de care regiunea se poate bucura. Publicațiile locale anunță analiza realizată de către autoritățile locale referitoare la un proiect similar desfășurat în Spania, iar predicțiile legate de numărul de locuri de muncă ce pot fi deschide ajung la  aproximativ 1200, locuri de muncă în domeniul electric și alte secțiuni conexe. Se vor adăuga acestora câteva sute de locuri de muncă necalificată – muncitori pentru mentenanță, și alte posturi în vederea desfășurării muncii necalificate. 

Proiectul vizează instalarea de panouri fotovoltaice pe un teren de 1000 de hectare. Informațiile comunicate de Sorin Buliga, reprezentat al investitorilor, stârnește curiozitatea celor prezenți la dezbaterea organizată cu prilejul acestei schimbări în mediul Aradului. Autoritățile locale, diverse asociații de protecție a mediului și reprezentanți ai Consiliului Județean au dezbătut ceea ce pare a fi, un suport consistent pentru județ, hrănind nu doar economia regiunii ci și nevoia unor locuri de muncă în Arad, care să promită stabilitate în vremuri incerte.

Locuri de muncă în Arad pe platforma ”Lucrez din nou”

Per ansamblu, se pare că anul 2021 promite multe, iar investițiile externe nu sunt singurele care aduc beneficii arădenilor. Finalul lunii martie a deschis conferința “Investiții în municipiul Arad”. Cătălin Bibarț, primarul municipiului Arad a anunțat proiectele ce urmează a fi derulate până în anul 2027, organizate în funcție de timpul de desfășurare – scurt, mediu și lung.

Proiectele includ reabilitări termice, achiziții medicale, modernizări în sistemul de transport public și alte sectoare de interes pentru comunitatea locală. Fiecare dintre cele menționate promit personal specializat în construcții, domeniul medical și rutier, respectiv locuri de muncă fără experiență  - pentru femei, bărbați, pentru vârste variante și program de lucru divers.

Pentru a fi aproape de aceste oportunități, nu uita de noi. Platforma ”Lucrez din nou” îți pune la dispoziție consilieri vocaționali și resurse, pentru ca tu să îți găsești mai ușor un loc de muncă în Arad, Cluj, Suceava – sau în orice regiune cauți.  

Vizitează agregatorul nostru de job-uri pentru a fi la curent cu ultimele oportunități sau contactează-ne la 0728.354.651 dacă ai nevoie de ajutor și vrei să discuți cu un consilier profesional. 

  Vezi ofertele de muncă din Arad

 

 

 

Vezi toate articolele