Regiunea sudică are parte de investiții - locuri de muncă în Giurgiu
Economia României începe să își revină treptat, iar noi rezultate pozitive în clasamentele europene apar încă de la începutul anului 2021. În regiunea sudică a țării, deși are parte de avantaje geografice și economice puternice, sectorul muncii înregistrează valori mici, iar șomajul se află în creștere. Cu toate acestea, noi investiții apar în regiune, cu precădere în județul Giurgiu.
Regiunea sudică a țării și potențialul economic al județului Giurgiu
Economia României a escaladat mai repede decât se așteptau analiștii, iar piața muncii pare a-și reveni. Se arată că salariul minim crește cu 3% începând din martie, luna februarie a aceluiași an aducând o creștere economică de peste 5% față de trimestrul al 3-lea. În comparație cu alte țări europene, România s-a clasat în topul țărilor cu cea mai mare creștere economică, în timp ce țări precum Austria, Italia sau Germania, au înregistrat minusuri cu valoare între 0,1% și 4,3%.
În ciuda acestui urcuș, regiunile României, mai ales cele cu o industrie slabă, au avut de suferit. Regiunea Sud-Muntenia, nu duce lipsă de industrii, are avantaje deosebite, precum poziția sa în sudul fluviului Dunărea, având, astfel, posibilitatea de a avea comunicații cu 8 țări riverane. Cu toate acestea, zona are dificultăți în piața muncii, locuri de muncă din Giurgiu, de exemplu, fie au dispărut, fie – puține dintre ele, au fost transformate în locuri de muncă remote. De asemenea, există și situația în care atribuțiile a două sau mai multe posturi au fost alăturate, pentru a reduce din costuri. Conform datelor oficiale, șomajul se află în creștere, cu o rată de 3,5%.
Județul Giurgiu este situat în sudul României, de-a lungul cursului inferior al fluviului Dunărea, cu o poziție strategică importantă, cu legături cu țările riverane și Marea Neagră. Poziția sa geografică, conferă avantaje economice importante, însă în prezent, acesta se situează la coada clasamentelor naționale. Principalele companii care înregistrează venituri sub 50 de milioane de euro, furnizează locuri de muncă în construcții, vânzări, inginerie sau locuri de muncă fără experiență. În același timp, aproximativ 5% din populația județului au locuri de muncă în pază și protecție, iar următorii 20% cei mai mari angajatori din regiune sunt, în mare parte, instituții de stat.
Investiții în regiune și noi oportunități de locuri de muncă în județul Giurgiu
În ciuda acestor realități, județul Giurgiu păstrează tonul escaladei economice a României, iar noi lucrări de reabilitare a infrastructurii în portul din Giurgiu au început. Pe de altă parte, un alt suport economic vine prin intermediului unui retailer din România, care dorește să dezvolte un parc industrial în localitatea Joița, cu o investiție de 90 de milioane de euro. Locuri de muncă precum lucrător comercial, locuri de muncă în pază, vânzări, prelucrare date sau alte secțiuni conexe activității desfășurate de către retailer-ul local, vor oferi un sprijin consistent comunității locale. În contextul acestei investiții, partener în proiect este primăria localității Joița, ceea ce implică posibilitatea de a crea joburi în Giurgiu pe perioadă determinată - locuri de muncă de 4 ore, de 8 ore, sau cu un interval scurt, până la finalizarea lucrărilor.
Numărul total de locuri de muncă din județul Giurgiu se aproximează a ajunge la 1200. Totuși, până la finalizarea lucrărilor, un număr important de locuri de muncă necalificată va fi adus în comunitate.
Un alt dezvoltator, cu activitate în domeniul IT, estimează că dorește să se extindă pe 4 piețe noi, iar recrutările au început deja pentru locuri de muncă din Giurgiu.
În același timp, un furnizor național de servicii de produse alimentare și non-alimentare și-a extins activitatea în ultimul an. Astfel, au apărut de la finalului lui 2020 până în prezent, un număr semnificativ de locuri de muncă în județul Giurgiu – lucrători comercial, operatori introducere date, operatori call center etc.
Îți cauți un loc de muncă în județul Giurgiu? Nu uita de platforma www.lucrezdinnou.ro
Noile investiții aduc un plus în procesul de recrutare și instruire, și de menținere a unui număr semnificativ de locuri de muncă pentru comunitatea sudică a țării. Începutul anului 2021 a promis multe oportunități în piața muncii, iar primele rezultate încep să se observe. Angajatorii au mărit cererea, iar dacă ai nevoie de ajutor pentru a-ți găsi un loc de muncă, nu uita că poți accesa oricând GRATUIT, de pe laptop sau telefon – platforma www.lucrezdinnou.ro. Îți punem la dispoziție consiliere în găsirea jobului potrivit, locuri de muncă și suport pe întreg procesul de recrutare.